21 oct. 2013

CE ESTE VINDECAREA RECONECTIVĂ?

Vindecarea Reconectivă este o formă de vindecare aflată pentru prima oară pe planetă. Ea ne reconectează la totalitatea universului, dat fiind că ne reconectează la deplinătatea fiinţei noastre şi a ceea ce suntem. Se consideră că ea poate să ne reconecteze cu universul şi cu însăşi esenţa noastră, nu numai prin intermediul unui set nou de frecvenţe de vindecare, ci, poate, printr-o bandă de frecvenţe cu totul nouă. Realitatea existenţei sale s-a prezentat în mod clar, în practică şi în laboratoarele de cercetare. Reconectarea este procesul generic al reconectării cu universul, care îngăduie Vindecării Reconective să aibă loc. Aceste vindecări şi frecvenţe de evoluţie aparţin unei benzi de frecvenţe cu totul nouă, introdusă prin intermediul unui spectru de lumină şi informaţie. Reconectarea este cea care ne permite să interacţionăm cu aceste noi niveluri de lumină şi informaţie – şi aceste niveluri noi de lumină şi informaţie sunt cele prin care putem să ne reconectăm. Este ceva nou. Este diferit. Este real – şi fiecare dintre noi poate intra în stare de antrenare cu aceste frecvenţe. CARE ESTE DIFERENŢA DINTRE VINDECAREA RECONECTIVĂ ŞI RECONECTARE? În principal, diferenţa dintre Vindecarea Reconectivă şi Reconectare este una de scop. În esenţă, scopul Vindecării Reconective este vindecarea, fie că e vorba de vindecare fizică, mentală, emoţională, spirituală sau la orice alt nivel. Şi – desigur – pentru a atinge gradul de vindecare generat prin Vindecarea Reconectivă, într-o oarecare măsură veţi experimenta şi reconectarea, ca parte din proces. Această “Reconectare” este ceea ce face ca Vindecarea Reconectivă să fie cu mult mai cuprinzătoare decât “tehnicile” de vindecare pe care le-am avut la dispoziţie până acum. Scopul Reconectării este să ne aducă la deplinătatea conexiunii noastre inerente cu universul. Acest lucru se realizează în decursul unei experienţe de două şedinţe – de obicei, se spune că primiţi Reconectarea Personală. Şi desigur, pentru a atinge gradul de reconectare pe care îl generează Reconectarea, într-o oarecare măsură veţi experimenta şi vindecarea, ca parte din proces. Şi deşi cele două nu sunt procese total separate, pentru a obţine beneficiile complete ale fiecăruia, şedinţele de Vindecare Reconectivă şi cele de Reconectare Personală trebuie să aibă loc la momente distincte. hand_of_god_by_michelangelo_sticker-recc2b0bbfeb74f72926870fb86d2feb0_v9w0n_8byvr_512 Lăsând la o parte necesitatea de a ne convinge că “e real, e diferit şi funcţionează”, înţelegem din aceste două răspunsuri că – deşi „nu sunt procese total separate”, Vindecarea Reconectivă şi Reconectarea personală au scopuri diferite. Iar asta înseamnă că şi dorinţele, sau mişcările interioare care te vor trimite către unul sau altul dintre cele două procese vor fi şi ele diferite. E important să mai înţelegem şi că Reconectarea personală nu e o continuare, sau un nivel superior al Vindecării Reconective. Nu vine „la pachet” cu 3 şedinţe de Vindecare Reconectivă, nu e o iniţiere, sau un „upgrade” pe care ţi-l dă vreun mare maestru intergalactic în robă albă, ascunzându-se sub un nume fals şi într-o poveste de sine inventată, a cărui atingere reconectatoare te va transforma instantaneu în mare maestru nemuritor descălţat şi îţi va da capacitatea să te vindeci pe tine şi pe ceilalţi. Reconectarea este „procesul generic al reconectării cu universul, care permite [fenomenului] Vindecării Reconective să aibă loc [în lume]” şi are ca scop „să ne aducă la deplinătatea conexiunii noastre inerente cu universul”. Cu alte cuvinte, la un nivel rudimentar al descrierii, am putea spune că Reconectarea personală este o procedură energetică de re-aliniere, prin care tu devii conştient de un alt cablu, să zicem, de o altă „conexiune” cu universul. Nu o conexiune nouă, care nu exista până acum – ci conexiunea pe care o avem cu toţii şi pe care am scos-o din uz, cumva, şi am lăsat-o s-o îngroape un pic praful, până ne ocupăm noi să vieţuim sub impulsurile lumii iluzorii pe care, în aroganţa noastră, am suprapus-o peste realitatea a ceea ce este. Dacă la o şedinţă de Vindecare Reconectivă te vei duce pentru a găsi vindecare, deblocare şi re-echilibrare la toate nivelurile de care ai tu nevoie ca să funcţionezi optim în viaţa ta obişnuită de om (nu pentru o problemă anume, la vreunul din niveluri, ci pentru tine, ca fiinţă întreagă), Reconectarea personală e o destinaţie care vine dintr-o altă alegere. Aici înseamnă că ai ales să urmezi Viaţa la un alt nivel, să ieşi din ameţitoarele tipare karmice şi să păşeşti întru dharma – să evoluezi către cu totul alt nivel de măiestrie al fiinţei umane, ascuns percepţiei minţii noastre obişnuite şi atenţiei noastre limitate, de maimuţe agitate. Reconectarea personală este, ea în sine, o cale – o cale de evoluţie personală, care se împleteşte (cum altfel?!) cu evoluţia Întregului. Dacă pe calea asta vei descoperi că eşti atras să interacţionezi cu alţii pentru a îi ajuta să se vindece, atunci probabil că vei alege să îţi dezvolţi şi să îţi cultivi capacităţile naturale de vindecare (urmând calea vindecării reconective sau orice altă şcoală) şi să faci chestia asta. Dar ceea ce vei „descoperi” cu siguranţă este că forţa Vieţii, care acum curge altfel prin tine, te poartă şi te îndrumă exact în locul în care erai aşteptat de întregul univers, locul în care nu putea să fie nimeni altcineva şi din care contribuţia ta la evoluţia Întregului este maximă. E un pas pe care îl faci pentru tine – să alegi propria-ţi evoluţie, să acţionezi pentru a o manifesta şi să îţi parcurgi calea cu impecabilitate. Când ajungi la decizia asta, deja nu te mai întrebi de ce nu e pe gratis, de ce costă atât, de ce trebuie să coste atât, da’ ce numai Pearl ştie, da’ mai ieftin nu se poate şi alte târguieli din astea găinăreşti. Deja le-ai vindecat pe toate astea. Deja ai înţeles ce este Reconectarea personală şi ce face pentru tine, ai înţeles care e „nevoia” şi căutarea ta şi ştii că ăsta e modul cel mai potrivit pentru a le satisface. Ai înţeles dinăuntru şi acţiunea ta răspunde unui impuls interior, nu unui mesaj promiţător sau unor zdrăngăneli cu sclipici. Iar dacă ţi-a fost greu să urmăreşti sau să „înghiţi” textul de mai sus, mergi şi fă altceva. Asta nu e pentru oricine – nu e pentru toată lumea, sincer. Caută altceva, care nu-ţi ridică atâtea îndoieli – sau lucrează cu îndoielile şi vezi ce îţi arată ele, sau fă orice altceva… Şi fă-o cât mai degrabă. Nimeni nu garantează că mai există vreun moment următor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu